PetsHome.ro
Lumea Animalelor
NIMBOCHROMIS LINNI
Este o specie de pesti de apa dulce care isi are originile in zonele cu roci din zonele de coasta ale Lacului Malawi. Mai este denumit Cichlidul cu Nas de Elefant sau Linni. Stiintific, el mai este denumit si Cyrtocara linni sau Haplochromis linni.
Aceasta specie de pesti are un corp specific cichlidelor. Coloritul sau este aproape identic cu cel al altei specii inrudite pe nume Nimbochromis polystigma. Marea diferenta, dintre cele doua specii, este ca, specia pe care o studiem acum, are buze mult mai mari si care, odata deschise la maxim, dau impresia unui portbagaj imens. In plus, specia studiata acum, are un colorit ceva mai putin intens decat al varului sau. Are un colorit general cenusiu si albastru-violaceu. Are pete galbene, pe coada si pe partea din spate a inotatoarei dorsale, si pete albe, pe spatele celei anale. Inotatoarea dorsala are o margine alba, in vreme ce, cea anala, are o margine galbena. Are un cap mare, cu ochi medii, de culoare inchisa, cu zona inelara invecinata de culoare aurie.
Pentru o buna intretinere a acestor pesti, aveti nevoie de un acvariu cu un volum minim de aproximativ 200 de litri (pentru un peste adult aveti nevoie de 350 de litri), cu o duritate a apei de 10 pana la 25°GH (ideal ar fi de 18), cu o temperatura a apei cu valori cuprinse intre 23 si 26°C si cu un pH cu variatii in intervalul 7.5 – 8.8 (ideal fi de 8.1). Un sol din pietris mai mare si roci in formatiuni, care sa furnizeze multe locase pentru ascunzatoare, sunt necesare. Plante subacvatice, pe partile laterale si din spate, sunt, de asemenea, utile. O luminozitate moderata este suportata mai bine de acest peste. Prefera apele de mijloc si jos ale acvariului.
Este un peste predator, care ataca si mananca pesti mai mici. Masculii sunt agresivi si teritoriali fata de femele, desi nu sunt foarte agresivi fata de alte specii de pesti, atata timp cat au o dimensiune apropiata de a lui. Companioni potriviti pentru el sunt pestii din familiile Haplochromine, din Lacul Malawi, Synodontide, Mbuna de dimensiuni mari, Polypterus si Afromastacembelus. Este recomandat sa mentineti un singur mascul la cateva femele.
Din meniul acestor pesti, nu trebuie sa lipseasca pesti de mici dimensiuni, viermi, rame, insecte de apa, carne tocata marunt, chiar si hrana preparata sub forma de tablete si fulgi. Este un peste usor de intretinut si robust. La maturitate, acesti pesti, ating o lungime maxima de aproximativ 35 cm. Masculii sunt ceva mai intens colorati decat femelele, au pete ceva mai distincte si marginile inotatoarelor si ale cozii mai frumos si intens colorate.
Reproducerea acestor pesti, in captivitate, este putin dificila. Reproducerea are loc in acelasi mod ca la Nimbochromis polystigma. Unii autori considera ca Nimbochromis linni este o alta variatiei coloristica a lui Nimbochromis polystigma, mai ales ca cele doua specii de pesti sunt foarte mult inrudite si asemanatoare in colorit.